Garda Nationala a Rusiei antrenamente

Garda Nationala a Rusiei, armata aflata sub comanda directa a lui Putin

By: authentic
Dă de veste...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on Pinterest

Presedintele Vladimir Putin ne-a obișnuit de mult cu sintagma ”una spunem și alta facem”, iar decizia recenta de a infiinta Garda Nationala a Rusiei vine ca o actiune ”fireasca” in acest sens.

Pe 5 aprilie, Vladimir Putin a semnat decretul de infiintare a unei noi structuri cu atributii in combaterea terorismului, controlul traficului de droguri dar si de asigurare a ordinii publice in cazul demonstratiilor. Garda Nationala a Rusiei, desi integrata in structura Ministerului de Interne, se afla sub comanda directa a presedintelui rus.

Conform celor de la ForeignPolicy, aceasta noua organizatie (parte a Ministerului de Interne) urmeaza sa dispuna de mijloace de suprimare a demonstrantilor violente adaptate situatiilor concrete, precum: tancuri, artilerie grea sau elicoptere de atac. Dupa ce presa din Rusia nu a contenit sa demonizeze politia americana pentru abuzuri sale si sa atace politicienii SUA pe care ii acuza de militarizarea fortelor de ordine, infiintarea Rosgvardia (prescurtarea pentru Garda Rusiei) arata ca Vladimir Putin a renuntat la masca sa pacificatoare considerand benefic modelul occidental de organizare a fortelor de ordine caruia i-a dat o forma extrema trecandu-l in plus sub comanda sa directa.

Garda Nationala a Rusiei functioneaza in lipsa unui cadru legislativ adoptat de Parlament

Atunci cand vine vorba de combaterea terorismului, infiintarea Garzii Nationale a Rusiei nu pare sa  aduca o modificare majora in optica de securitate de la Kremlin. Rezultatele interventiilor in cazul luarii de ostateci de la teatrul din Moscova sau a scolii din Beslan au demonstrat ca fortele de securitate ruse stiu foarte bine sa joace o singura carte; cea a utilizarii violentei excesive. In formula actuala este greu de crezut ca Garda Nationala a Rusiei va actiona de o maniera diferita.

In consecinta aceasta noua structura pare sa aduca mai multe modificari in ceea ce priveste mentinerea ordinii publice decat a combaterii terorismului. O masura extrema as putea spune in conditiile in care liderul de la Kremlin se bucura in sondaje de o incredere a populatiei de 80% (aspect puernic mediatizat de presa din Rusia).

De altfel, Garda Nationala a Rusiei a fost deja constituita si a inceput pregatirile intense pentru a actiona in cazul demonstratiilor violente la doar doua zile de la decretul prezidential, in ciuda faptului ca aceasta transformare inca asteapta ratificarea sa de catre Duma de stat. Secretarul de presa al administratiei prezidentiale de la Kremlin a afirmat ca ”in mod natural nimeni nu va astepta pana va avea loc actualizarea legilor”. Trecand peste evidentele indicii ce arata cum functioneaza democratia si separarea puterilor in stat din Rusia se observa graba cu care aceste schimbari sunt implementate.

Intr-un material video postat de organizatia Open Russia, fondata de Mikhail Khodorkovsky dizident al cercului celor apropiati liderului de la Kremlin, se observa ca Garda Nationala a Rusiei se antreneaza pe un teren din apropierea capitalei pentru a raspunde unui ”Maidan moscovit” ce seamana foarte mult cu locul protestelor ce au dus la inlaturarea de la putere a fostului presedinte ucrainean Viktor Yanukovych. Reprezentantul organizatiei prezent la aceste antrenamente, a surprins foarte bine cum indoctrinarea de tip comunist functioneaza perfect inca in randul fortelor de securitate ruse. Dintre elementele de decor montate pentru a simula ”cat mai real” mediul in care se produc astfel de proteste nu lipsesc siglele Coca-Cola si McDonalds, locurile cele mai probabile in care se ascund agitatorii.

Coca-Cola-McDonalds-Garda-Nationala-a-Rusiei

In plus asa cum se arata in documentele facute publice de Ministerul de Interne rus si citate de RT libertatea de actiune a noii structuri este una foarte mare, membrii sai putand sa impuste sau sa retina persoane pe loc dar si sa opreasaca sau sa restrictioneze functionarea retelelor de comunicatii daca situatia o impune.

Garda Nationala a Rusiei, asa cum sustin si cei de la Stratfor a fost creata de liderul de la Kremlin cu putin timp inainte de alegerile parlamentare ce vor avea loc in luna septembrie. Aceasta miscare nu este insa surprinzatoare avand in vedere demonstratiile ce au avut loc in 2012 la realegerea lui Vladimir Putin ca presedinte. In plus, ca urmare a scaderii pretului petrolului pe piata mondiala si a sanctiunilor impuse de statele occidentale dupa anexarea peninsulei Crimeea, economia Rusiei se confrunta cu probleme serioase ce au impact asupra societatii civile. In consecinta unul din principalele motive pentru care Vladimir Putin pare sa fi luat decizia de a infiinta Garda Nationala a Rusiei este legat de temerile acestuia privind o posibila lovitura de stat.

07russia-articleLarge

Mentinerea pacii, paravan pentru viitoarele interventii militare ale Rusiei in zona sa de influenta

In conditiile in care situatia economica a Rusiei este in continuare una precara, faptul ca teritorii disputate (precum regiunea Donbas) se confrunta pe acest plan cu probleme si mai mari nu este un secret. Decizia presedintelui rus de a oferi noii structuri de securitate atributii pe plan international prin participarea la operatii de mentinere a pacii demonstreaza faptul ca Rusia este decisa sa mentina prin orice mijloace sub controlul sau teritorii intrate recent in sfera sa de influenta.

Sub paravanul misiunilor de mentinere a pacii ne putem astepta in continuare la interventii puternic militarizate ale Rusiei in state din sfera sa de influenta pentru a suprima vocea societatii civile care pledeaza pentru schimbare si solutii politice nefavorabile Moscovei.

1 Comment

  • Lory:

    Este clar că, prin decizii de genul acesta, Rusia numai republică semi-prezidențială nu pare să fie! Plus că se tot marjează pe încrederea populației în Putin, în timp ce majoritatea sondajelor efectuate de Levada Center din Moscova relevă că imaginea sa a intrat într-o pantă descendentă, aspect demonstrat de protestele desfășurate imediat după realegerea sa. Nu este curios cum, în urma numeroaselor studii publicate, Levada a fost declarat „agent străin”? Garda Națională va avea EVIDENT atribuțiuni pe linia controlării mulțimilor din sfera influență a Kremlinului, care, pe fondul problemelor economice (în Rusia) sau socio-economice și politice (în regiunile anexate), vor ieși în stradă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Back to Top