slavic union

Pan slavismul? Pan ortodoxismul? sau Pan sclavismul?

By: Mangusta
Dă de veste...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on Pinterest

Scurt remember

Ştim oare cu adevărat ce este/cine este Rusia? Avem idee despre istoria rușilor, despre aspirațiile lor? Știm că am stat aproape jumătate de secol sub dominația lor? Poate o scurtă aducere aminte a tristului adevăr istoric care reflectă impactul răvăşitor al manifestărilor pan slavice şi pan ortodoxe asupra României ar fi grăitoare. Pentru noi cunoașterea Rusiei nu este un moft ci o obligație. Aceasta din cauză că suntem aici, în coasta Imperiului, a „dușmanului nostru natural” – cum bine spunea Pamfil Șeicaru.

index 2

12 la 1. Titlul nu reprezintă scorul unei partide de fotbal cum s-ar părea şi nici al unei alte întreceri sportive ci este tristul rezultat al unor încălcări teritoriale dintre două ţări pe care destinul istoric le-a adus în vecinătate: Rusia şi Ţările Româneşti.

Haideţi să vedem, în rezumat, desfăşurarea acestor încălcări de frontiere de-a lungul perioadelor istorice:

  1. În anul 1739 izbucneşte un nou război ruso-turc. Armatele ruseşti invadează Moldova, cum se va întâmpla de multe ori în istoria noastră. Pacea se încheie la Iaşi şi ruşii părăsesc pământul românesc. Este prima invazie rusească la noi.
  2. În 1768 ruşii se încaieră din nou cu turcii. Armatele ruseşti invadează Tările Române. Ekaterina II cerea anexarea celor două provincii la Rusia sau cel puţin independenţa lor, cu gândul de a le anexa într-un viitor apropiat. Aceste cereri neliniştesc însă Austria şi Prusia care se opuneau dorinţelor de expansiune spre sudul Europei, a Ruşilor. Se încheie tratatul de la Kuciuc-Kainardi.
  3. Anul 1787 aduce un nou război ruso-turc. Ca de obicei, ruşii trec pentru a treia oară Nistrul. În Tratatul de pace de la Iaşi (1792) turcii, bătuţi, sunt obligaţi să cedeze Rusiei ţinutul dintre Bug şi Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria. Iată-i pe ruşi ajunşi vecini pe Nistru. De-acum începe tragedia noastră, căci nesaţiul rusesc este de nestăvilit. Sub forma diferitelor „Pan”-uri (pan-ortodoxism, pan-slavism) se ascundea, de fapt, intenţia lor de a ajunge la Adriatica, trecând peste noi.
  4. În 1806, o nouă înfruntare ruso-turcă îi aduc din nou pe ruşi în ţările române. Europa se nelinişteşte din nou, căci acum era vorba de împărţirea Imperiului Otoman, ajuns în starea de „om bolnav al Europei”. Au loc neîntrerupte negocieri: Franţa cu turcii, Austria, cu ruşii, din nou Franţa, cu Rusia etc. În toate aceste negocieri se punea problema ţărilor noastre pe care le „pohteau” ruşii. Nu se ajunge la nicio înţelegere şi armatele ruseşti sunt obligate să se retragă peste Nistru. Norocul ne-a surâs, căci aceste „pohte” nepotolite ale ruşilor s-au mai diminuat.

Rezultatul acestor ocupaţii succesive ale Moldovei şi Munteniei a fost devastator. Iată ce observau chiar şi străinii: „locuitorii mai erau expuşi, în afara acestor rechiziţii, să le spunem regulare, la tot felul de abuzuri, hoţii, jafuri, care îi aduceau la nivel de sărăcie”. Sau „… armata rusă distrusese în aşa măsură această ţară (Valahia), încât la începutul anului, ea nu mai oferea decât imaginea unui deşert”. (Meriage către guvernul francez).

  1. O nouă încălcare a teritoriului român (a cincea) se petrece în 1811, cu ocazia unui nou război ruso-turc. Turcii sunt bătuţi. Li se cere cedarea Moldovei până la Siret. Dar cum Napoleon decisese atacarea Rusiei, aceştia se grăbesc să încheie pacea cu otomanii, mulţumindu-se cu provincia dintre Nistru şi Prut. Şi cu toate că turcii nu aveau dreptul de a ceda ceva ce nu le aparţinea (firmanele turco-moldave din anii 1500 erau clare), ruşii ne răpesc Basarabia şi începe procesul de rusificare a ei.
  2. Cu ocazia răscoalei Eteriei contra turcilor şi încercarea de implicare a provinciilor româneşti în ea, în anul 1821, trupele ruseşti ne invadează din nou cu nelipsitele încălcări şi pauperizare a populaţiei române.
  3. Anul 1828 îi aduce din nou pe ruşi în ţară. Ei invadează Moldova şi Dobrogea pe care le ocupă timp de 6 ani. Sărăcia la care ajunseseră românii, era extremă: „Ocupaţia rusească a venit cu cortegiul ei de rele: jafurile insuportabile, cererea continuă de căruţe pentru transporturi, brutalităţile şi maltratările ce cădeau asupra poporului”.
  4. Revoluţia română din 1848 a fost şi ea înăbuşită prin intervenţia trupelor ruse ce invadează pentru a opta oară spaţiul românesc. Convenţia de la Balta-Liman stipulează între altele, staţionarea în ţările noastre a 35.000 de soldaţi ruşi.
  5. 1853. O nouă invazie rusească. Se jefuieşte visteria statelor noastre. Dar în 1854, statele europene declară război Rusiei şi asediază Sevastopolul. La încheierea păcii, se restituie Moldovei sudul Basarabiei.
  6. 1877. Războiul de Independenţă. Principatele Române, reunite sub sceptrul lui Carol I, intră în războiul ruso-turc ca aliate ale Rusiei. Drept răsplată, ruşii, care printr-o convenţie parafată de însuşi împăratul Rusiei recunoştea drepturile româneşti şi integritatea teritorială, ne răpescc cele trei judeţe din sudul Basarabiei, încorporate Moldovei în 1857. 1918, Basarabia, prin decizia poporului ei, revine la sânul naţiunii române de unde fusese răpită în 1811.
  7. România este ruptă din nou. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, ruşii ne răpesc iarăşi Basarabia. Printr-un ultimatum brutal, duşmănos şi necivilizat ni se acordă trei zile pentru evacuarea întregii provincii, cu toată administraţia ei. Apoi armata română este fugărită până la Prut. 1941. România, în alianţă cu germanii trec înapoi Prutul. Armata română, ultragiată în 1940, primeşte ordinul de la Antonescu: „Vă ordon, treceţi Prutul!” Astfel, am recuperat ceea ce era al nostru, ceea ce este al nostru. O reparaţie istorică a dreptului poporului nostru de a dispune de viaţa lui.
  8. A douăsprezecea, şi sperăm ultima invazie rusească, are loc de 23 August 1944. Trupele comuniste ruseşti ne ocupă şi ne impun legea lor timp de jumătate de secol.

index

Aşadar, de-a lungul ultimelor trei secole din istoria noastră am suferit 12 invazii ruseşti. De 12 ori aceste armate au tercut Nistrul şi Prutul, cu direcţia spre vest, jefuind şi umilind ţările româneşti, în avântul lor agresiv de a-şi mări imperiul.

Rusia – misiuni istorice – pan slavismul, pan ortodoxismul

Panslavismul a fost o ideologie politică care s-a dezvoltat la mijlocul secolului al XIX-lea şi care avea ca scop creerea premizelor unei uniuni statale a tuturor popoarelor slave. Atenţia principală era îndreptată către Balcani, unde slavii sudici erau guvernaţi de două mari imperii: Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman. Panslavismul a fost folosit ca unealtă politică atât de Imperiul Rus cât şi de Uniunea Sovietică.

 Rușii ca popor cred în destinul lor mesianic. O întreagă literatură susține un destin măreț al spiritului rus care pare a se fi născut pentru a îndeplini trei misiuni istorice. Prima dintre acestea este reprezentată de reunirea tuturor slavilor într-un stat unic. Panslavismul, ca mișcare, a apărut oficial în secolul al XIX-lea, pe vremea când popoarele slave (cu excepția Rusiei) se zbăteau sub dominația Imperiilor Austro-Ungar și Otoman. Rădăcinile mișcării pot fi văzute însă cu mult înaintea datării istorice, motiv pentru care greșim dacă afirmăm că panslavismul este un instinct nativ al Rusiei. România este situată extrem de prost din acest punct de vedere. Situată fix în mijlocul „Mării Slave” a Europei, România pare așezată parcă special pentru a se opune dorințelor istorice ale Rusiei. Un lucru care însă nu-i împiedică pe ruși ca, în ultimă instanță, să tranșeze problema în stilul specific. Deja am luat contact cu metoda în anii de început ai comunismului, atunci când se demonstra ștințific” cum româna se trage din rusă.

Cea de-a doua misiune istorică a poporului rus este una mistică. Rusia se consideră păstrătoarea tradițiilor seculare, deținătoarea aproape exclusivă a adevărului religiei nealterate. Acestă a doua misiune istorică face din Turcia principalul dușman al Rusiei. O întreagă ideologie trasează ca principal obiectiv al Rusiei eliberarea Constantinopolului și eliminarea turcilor – o răzbunare istorică pentru vina de a fi pângărit locurile sfinte ale Imperiului Bizantin. În conformitate cu această viziune, Moscova se consideră „A Treia Romă”, al cărei obiectiv sfânt este eliberarea capitalei anterioare a imperiului creștin. Cu toate că pare exagerat, rușii se consideră moștenitorii spirituali ai Bizanțului și, prin intermediul acestei moșteniri se consideră obligați să repare stricăciunile spirituale produse de Imperiul Otoman. Un obiectiv atât sfânt cât și strategic. Moscova nu doar urmărește realizarea acestui obiectiv, dar, mai mult, de-a lungul timpului, și-a creat baza „materială” pentru justificarea sa. Un exemplu este dat de trecerea prin istorie unei icoane sfinte a Bizanțului. Puțini știu legenda din spatele icoanei Blachernitissa (Θεοτόκος των Βλαχερνών). Icoana, considerată protectoarea Constantinopolului, s-a crezut pierdută în incendiul din 1434 al Bisericii Maica Domnului din Vlaherne – biserică în care se afla și de la care și-a luat și numele. În mod ciudat, icoana reapare în secolul XVII, atunci când călugării atoniți i-o fac cadou țarului Alexei I. Cadoul este interpretat de ruși ca o recunoaștere a moștenirii sfinte. Dacă locul acestei icoane este Constantinopolul – A doua Romă – iar ea a ajuns la Moscova nu înseamnă aceasta că centrul Rusiei este deja „A Treia Romă”? Este doar un exemplu dintr-o lungă listă care poate fi adusă ca argument de ruși.

Cea de-a treia misiune istorică este cea legată de Occident. Rusia consideră civilizația occidentală aflată într-o perpetuă dezvoltare. E un motiv suficient pentru eliminarea unei civilizații concurente și înlocuirea ei cu un suflu “proaspăt”. Pentru a înțelege cum își justifică această misiune, e destul de ilustrativ un citat din Odoievski (Nopți Rusești):

„Să îndrăznim să rostim cuvântul care va putea să pară straniu, dar care va fi în câtva timp foarte simplu: Occidentul Piere? Tot așa cum într-o zi creștinismul a adus forțe noi lumii decadente a lumii antice și i-a reînnoit existența, la fel astăzi salvarea Europei nu este cu putință decât dacă un popor nou, cu forțe proaspete apare pe scena istoriei. (…) noi suntem la răspântia a două lumi, a trecutului și a viitorului; noi suntem proaspeți și neuzați, noi n-am fost amestecați cu stricăciunile bătrânei Europe; înaintea noastră se desfășoară o dramă stranie și misterioasă, al cărei deznodământ poate este ascuns în profunzimile spiritului rusesc”.

Ca și în cazul „misiunii spirituale” rușii își asigură o fundație solidă, considerându-se salvatorii valorilor europene, a celor pure, desigur. Un exemplu este reprezentat de dispariția în timpul celui de-al doilea Război Mondial a așa numitei comori a lui Priam. Vestita comoară scoasă la lumină de descoperitorul Troiei – Heinrich Schliemann – a avut o traiectorie ciudată: furată de sub nasul autorităților turce care, în final, s-au ales cu o despăgubire simbolică, a fost donată în final de  către descoperitor statului german. În perioada tulbure din finalul Războiului comoara a dispărut pentru a reapărea în anii ’80 la … Moscova. La un moment-dat se părea că rușii vor înapoia Germaniei tezaurul, însă tranzacția a fost blocată de autoritățile din Rusia (sună cunoscut  dacă ne gândim la tezaurul românesc). Și probabil așa va rămâne.

Cu toate că e considerat apocrif, testamentul lui Petru cel Mare e mai actual ca oricând. Realitatea ne arată că Rusia și-a urmat același plan indiferent de regim sau intemperii. „Planul rusesc” pare înscris în ADN-ul acestei națiuni, e un element de care trebuie ținut cont.

Evoluţia evenimentelor din ultimii ani ne duce cu gândul la această ideologie politică care după o perioadă latentă începe să îşi facă simţită prezenţa din ce în ce mai mult în politica rusă. După o decadă de ambiguitate şi incertitudine în politica rusă, Kremlinul sub conducerea lui Vladimir Putin a adoptat un plan coerent şi raţional de a-şi recâştiga influenţa asupra foştilor sateliţi şi a limita accesul vestic în zonele cheie ale fostei Uniuni Sovietice. Această politică este relevată de doctrina miliară a Rusiei şi de doctrina politică de reinstalare a intereselor ruse în fostul spaţiu sovietic. Documentele nu fac decît să reflecte schimbările în plan economic şi politic de la Kremlin şi închiderea ferestrei de oportunitate a perioadei revoluţionare în Europa Centrală şi de Răsărit, începută în 1989. Politica rusă cu privire la Estul Europei a fost regionalizată în patru zone. Zona Europei de Sud Est este văzută ca o zonă tradiţională de interese unde conflictele pot fi manipulate şi oportunităţile exploatate în avantajul Rusiei.

Cititorii români au ocazia să descopere teoriile filosofice care stau la baza ideologiei expansioniste a regimului de la Kremlin. Volumul ”A patra teorie politică. Rusia şi ideile politice ale secolului XXI” (Chişinău, 2014) este ”Biblia” din spaţiul ex-sovietic şi sursa de inspiraţie teoretică pentru cei care vor să îmbrace războiul geopolitic în haine postmoderniste. Alexandr Dughin, autorul acestui volum, susţine eterna expansiune rusească la Marea Neagră şi până la Bosfor. Cunoscut ca fondator al Mişcării Eurasia, Dughin a reluat teoriile panslavismului, conform cărora Rusia trebuie să unească toate popoarele slave ortodoxe într-un singur stat. Pentru acest lucru, în secolul XXI, noile tehnologii şi ONG-urile sunt vehiculul ideal, prin care, pe fondul luptei împotriva expansiunii consumerismului  şi apărarea tradiţiilor ortodoxe, se duce un adevărat război informaţional. Marşurile comunităţilor ortodoxe gen ”Pungeşti” împotriva exploatării gazelor de şist, mediatizate, prin Televiziunea Russia Today, este cel mai banal exemplu de manipulare a opiniei publice din arsenalul eurasianiştilor finanţaţi de Rusia. Dughin vorbeşte despre realizarea ”Imperiului eurasiatic al viitorului”, care are ca bază de plecare spaţiul Comunităţii Statelor Independente.

terrible2pe91-242x300

Cunoscând istoria României, nu trebuie să uităm că alături de turci, ruşii au fost cei care au ţinut ţările Române într-un ev mediu umilitor şi degradant până în a doua parte a sec. XIX. Ruşii au rupt Basarabia din trupul Moldovei la 1812. Când citim teoriile lui Dughin să nu uităm o clipă că de la Odessa, la Vladivostok, Rusia este cimitirul sufletului românesc, unde zac osemintele ţăranilor deportaţi din Basarabia între 1812 şi 1950, vinovaţi doar că vorbeau limba română!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Back to Top